În ciuda eforturilor din ultimii 20 de ani pentru promovarea medierii și a rolurilor mediatorului la nivelul Uniunii Europene, medierea este foarte puțin utilizată. Observăm acest rezultat în condițiile în care sunt bine-cunoscute beneficiile medierii pentru sănătatea relațiilor dintre oameni, grupuri, companii, state și organizații internaționale sau pentru prevenirea, gestionarea și soluționarea conflictelor.
Cineva poate spune, ”Și ce dacă? Și beneficiile mâncatului sănătos sunt bine-cunoscute, dar asta nu înseamnă că studiile internaționale din acest domeniu nu sunt alarmante.”. Așa este, cu excepția faptului că dacă ”a mânca sănătos” este un concept cu semnificație foarte clară pentru publicul general, înțelegerea conceptului de ”mediere” este încă la un stadiu incipient.
În mod evident, programele de informare și încurajare a publicului cu privire la utilizarea medierii și la rolul mediatorului în societate nu au fost suficiente pentru întărirea culturii dialogului în general și pentru înțelegerea și respectul pentru mediere, în special. Prea puține dintre acestea au avut un impact semnificativ, pe termen lung, pentru sistemele educaționale preuniversitar, universitar și postuniversitar, inclusiv pentru pregătirea profesională continuă din sistemul juridic și nu numai.
Față de această situație, statele au fost tentate să impună utilizarea medierii prin norme imperative, născându-se astfel conflicte potențiale cu accesul liber la instanțele de judecată. Unele experimente au avut rezultate, așa cum este cazul Italiei și al Olandei, dar nu despre asta este vorba în acest articol. În schimb, ne interesează să evidențiem câteva din rolurile mediatorului pentru a mai bună înțelegere a ceea ce poate face mediatorul și în ce feluri ar putea fi util.
Acest lucru se datorează faptului că în jurisdicțiile în care medierea nu este utilizată sau este foarte puțin utilizată și nu numai, există o adevărată lipsă de înțelegere cu privire la rolul mediatorului. Această situație duce la confuzii despre aceasta, suprapunerea cu alte profesii și perspective subiective, chiar și la nivelul factorilor de decizie politică, care se reflectă în multe, multe diferențe în modul în care medierea este reglementată sau pusă în aplicare.
Manager al procesului de comunicare și negociere dintre părți
Într-adevăr, atunci când părțile aleg să utilizeze servicii de mediere, nu fac decât să îi încredințeze mediatorului organizarea unui proces cât se poate de echilibrat de comunicare și negociere, bazat pe reguli propuse și agreate de părți. În acest fel, fiind derobate de grija procesului, părțile se concentrează doar pe conținut, pe substanță și pe deciziile pe care le pot lua împreună.
Formatorul abilităților participanților la mediere de a utiliza în mode eficient medierea
Medierea nu este un panaceu și simpla utilizare a medierii nu garantează rezultate spectaculoase. Mergând pe exemplul cu mâncarea, nici ”mâncatul” nu este ”sănătos” în orice condiții. Pentru aceasta este nevoie ca participanții la mediere să beneficieze de suportul și consultanța specialiștilor care au experiență în utilizarea medierii – pe scurt competențe de tip ”mediation advocacy”. Din păcate însă, chiar dacă acest domeniu este în creștere, creșterea este foarte mică, cel puțin în țările în care medierea nu este utilizată la scară largă. Astfel, mediatorul are un rol foarte important, respectiv acela de a ajuta părțile să înțeleagă principiile care stau la baza procesului de mediere și modalitatea concretă de abordare a discuțiilor care poate conduce la cele mai bune soluții care să fie durabile și reciproc convenabile. Rolul de formator sau de antrenor al mediatorului poate fi pus în practică în modalități mai mult sau mai puțin delimitate în cadrul procesului de mediere. Spre exemplu, dacă în medierea cazurilor civile sau comerciale, acest rol poate fi exprimat în etapa preliminară întâlnirii comune, atunci când mediatorul comunică separat cu părțile, în cazurile complexe cu mai multe părți și probleme, este posibil ca mediatorul să organizeze ateliere de lucru dedicate cu reprezentanții părților.
Facilitator neutru și imparțial, dar fără putere de decizie
Discuțiile din cadrul procesului de mediere sunt organizate și facilitate de mediator. Vorbeam mai devreme de faptul că părțile agreează regulile care să guverneze întregul proces. Ei bine, mediatorul trebuie să se asigure că toți participanții la mediere respectă acele reguli și să le reamintească acestora de reguli ori de câte ori este nevoie. Una dintre aceste reguli este aceea că discuțiile comune sunt coordonate de mediator. De asemenea, având în vedere faptul că mediatorul este neutru, imparțial și nu are putere de decizie, părțile din conflict acceptă rolul de ”facilitator” al mediatorului pentru că înțeleg faptul că, în principiu, nu le poate aduce deservicii.
Aliat și confident al tuturor părților implicate în conflict
Faptul că mediatorul nu are putere de decizie determină capacitatea sa de a se putea apropia de toate părțile implicate, de a înțelege cât mai bine perspectivele acestora, inclusiv vulnerabilitățile și cele mai importante puncte interes ale lor. Unele dintre aceste informații, de multe ori de maximă importanță, nu sunt cunoscute de cealaltă parte. Mediatorul poate accesa aceste informații, de regulă în întâlnirile bilaterale pe care le are cu părțile. Tocmai această înțelegere integrată îi permite mediatorului să organizeze discuții despre opțiuni de soluționare care să ia în considerare toate aceste ”ingrediente”. Desigur, pentru aceasta, mediatorul trebuie să fie un bun comunicator, să empatizeze și să înțeleagă cu adevărat toate perspectivele din proces. Astfel, va reuși să construiască încredere cu părțile și va fi acceptat ca și ”confident” al acestora. Potențarea statutului de aliat și confident al tuturor părților transformă imparțialitatea mediatorului în multi-parțialitate.
Agent al realității
Unul din factorii psihologici care pot genera sau întreține starea de conflict este încrederea de sine exagerată. De asemenea, fiind sub influența propriilor emoții și concentrându-se pe vulnerabilitățile celorlalți, părțile uită de propriile lor vulnerabilități. Astfel, un alt rol posibil al mediatorului este acela de a atrage atenția asupra propriilor riscuri, asupra scenariilor nedorite care pot fi realizate în cazul în care părțile nu pot ajunge la un acord negociat. Invitația de a analiza în mod obiectiv aceste situații, de regulă adresată în discuțiile bilaterale cu părțile, îi conferă mediatorului rolul de agent al realității. Acest rol este pe cât de riscantă, pe atât de necesară pentru soluționarea amiabilă a multor dispute, chiar dacă exprimarea lui necesită întrebări și nu răspunsuri din partea mediatorului.
Expert, specialist într-un anumit domeniu
Chiar dacă, în primul rând, mediatorul aduce cunoștințele sale despre mediere, abilitățile sale de comunicare, negociere și organizare a procesului de mediere, mediatorii au de cele mai multe ori competențe specifice și experiență în diferite domenii de activitate care pot fi specifice științelor naturii, științelor sociale sau științelor exacte, formale. De cele mai multe ori, mediatorii sunt și practicieni ai dreptului, manageri, economiști, ingineri, psihologi, profesori sau profesioniști într-un alt domeniu. Este posibil să vedem doi mediatori, dintre care un inginer în construcții și un avocat, care mediază o dispută care are la bază un contract de antrepriză. Un mediator care este și psiholog poate să medieze o dispută de familie. Un alt exemplu poate fi un mediator care este și specialist în resurse umane și care să medieze o dispută la locul de muncă. Chiar dacă, în exprimarea rolurilor lor, toți acești mediatori nu oferă în mod neapărat consultanță specifică domeniului lor de expertiză (cu excepția cazurilor în care părțile nu solicită în mod concret această consultanță), ba chiar nu este indicat să facă acest lucru având în vedere riscurile potențiale asupra imparțialității lor, capacitatea de expertiză specifică unui anumit domeniu rămâne. Aceasta îi ajută pe mediatori să înțeleagă mai bine perspectivele specifice respectivului domeniu. Sigur, există și riscul ca acea înțelegere să devină o barieră în calea abilității mediatorilor de a rămâne neutru și imparțiali, dar cu riscul scade pe măsură ce experiența crește. În acest fel, rămâne acea înțelegere care în foarte multe situații îi permite mediatorului să intre în profunzimea situației cu mai multă ușurință și să ajute în mod efectiv părțile să caute soluții. Așadar, chiar dacă unii mediatori se gândesc dacă ar trebui să ”izoleze” expertiza specifică oricărui domeniu pe care o au, ar putea să se gândească că acea expertiză, dacă este utilizată în mod eficient, poate fi plus-valoare adusă în procesul de mediere.
Desigur, unele dintre aceste roluri se întrepătrund cu altele, însă evidențierea lor separată poate fi utilă pentru înțelegerea a ceea ce poate face mediatorul. Pe de altă parte mediatorul își adaptează rolurile în funcție de etapa în care se găsește procesul de mediere și obiectivele respectivei etape, așa că mai multe ”pălării” pot fi purtate pe parcursul procesului.
Fără îndoială, rolurile propuse mai sus pot fi discutate, de exemplu, există multe perspective asupra rolului expertului mediator. Alte roluri ar putea fi discutate, de asemenea. Un exemplu care ar putea fi controversat este "mediatorul mandatat de toate părțile să acționeze în numele lor comun, cum ar fi comunicarea cu părțile interesate a transmiterii de scrisori sau mesaje către alte părți interesate".
În cele din urmă, părțile și mediatorul ar trebui să se simtă confortabil cu orice rol al mediatorului, cu siguranță, în spațiul creat de principiile fundamentale. Lista este deschisă, vă încurajez să adăugați gândurile și exemplele voastre.