Mediere / Mediere

Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

Mediatorii vă ajută să vorbiţi despre conflictul dumneavoastră şi să găsiţi o înţelegere care să satisfacă nevoile tuturor părţilor.

Mediatorii nu decid cu privire la cine are dreptate, nu judecă ce s-a întâmplat şi nu cauă vinovaţi. Ei ajută participanţii să discute deschis problemele şi să-şi identifice soluţii durabile. 

  • Medierea are sens

În timpul medierii, deţineţi controlul. Luaţi singur deciziile. Soluţiile sunt date de persoanele asupra cărora acţionează consecinţele. Mediatorii nu îşi impun propriile păreri sau soluţii. 

  • Medierea este sigură

Pentru a fi în situația de a înțelege toate consecințele deciziilor pe care le luați în cadrul medierii, pentru a înțelege și procesa informații specializate, including acele informații de ordin juridic, este esențial să vă asigurați că beneficiați de sprijinul avocaților și a altor experți înainte, în timpul și după mediere.  

  • Medierea este voluntară

Participanţii participă la mediere doar dacă doresc şi pot încheia medierea în orice moment.

  • Medierea este privată și confidenţială

Sesiunile de mediere nu sunt publice şi nu poate fi dezvăluit nimic din ceea ce se spune în timpul medierii cu excepția cazurilor convenite de părți. 

  • Medierea este rapidă – economiseşte timp

Medierile pot fi programate în câteva zile iar acordul poate fi construit foarte repede. 

  • Medierea este convenabilă  

Programările pot fi făcute la ore care sunt convenabile pentru toate părţile implicate, inclusiv după-amiaza.

  • Părţile din conflict nu sunt adversari

În timpul medierii, părţile colaborează pentru a găsi o soluţie unanim acceptată.

  • Medierea presupune respect

Procedura de mediere se desfăşoară în condiţii de respect reciproc. Medierea ajută oamenii să îşi refacă şi să îşi continue relaţiile din trecut.

  • Medierea funcţionează

Chiar dacă aţi încercat să rezolvaţi amiabil o dispută şi nu aţi avut succes, încercaţi medierea.

Navigation

Social Media