Writing / Blog

Giuseppe de Palo,

Ombudsman la Biroul Fonduri și Programe a Națiunilor Unite

(Sursa datelor: Ministerul Justiției din Italia)

Multe obiective ale cadrului de reglementare cu privire la mediere

Suporterii susțin că printre alte câteva beneficii sociale și individuale, medierea poate reduce numărul de cazuri care inundă instanțele civile, care sunt adesea supraaglomerate și suprasolicitate. Unul dintre obiectivele majorității cadrelor de reglementare cu privire la mediere este, de fapt, reducerea numărului de litigii în instanță (cu titlu de exemplu, articolul 1 din Directiva 52/CE/2008 privind medierea în UE vizează "încurajarea utilizării medierii ... asigurând o relație echilibrată între mediere și procedurile judiciare“). Criticii medierii nu sunt atât de siguri că medierea poate sau ar trebui să facă acest lucru. Mai mult aceștia afirmă că este dificil să se găsească statistici de încredere cu privire la mediere.

Numerele sunt publice și foarte clare

Nu este cazul în Italia - singura țară a celor 47 de membri ai Consiliului Europei în care există statistici oficiale guvernamentale privind medierea (https://webstat.giustizia.it/Analisi%20e%20ricerche/Mediazione%20Civile%20-%20Anno%202018%20(primo%20semestre).pdf). Într-adevăr, astăzi cel mai proeminent ziar financiar din țară ("Il Sole 24 Ore", la p. 9) a publicat un articol care arată că, în ultimii patru ani, modelul italian de mediere "opt-out" a redus numărul de noi litigii cu 30%, ajungând la aproape 50% în anumite tipuri de litigii, cum ar fi cele legate de bunurile imobile (de notat: aceleași statistici arată că numărul litigiilor care nu fac obiectul medierii a scăzut cu numai 15%, reflectând probabil zbaterea economică a țării). O serie de cazuri dintre cele care "dispar" de pe rolul instanțelor sunt mediate cu succes. Altele sunt soluționate direct de către părți, poate pentru a evita medierea. În cele din urmă, desigur, anumiți oameni pot decide pur și simplu să renunțe la litigii și să nu mai facă nimic (pare puțin probabil ca acest lucru să se întâmple deoarece procedurile judiciare ar solicita justițiabililor să încerce medierea mai întâi).

"Modelul de mediere opt-out", pe scurt

În conformitate cu legislația italiană, reclamanții în anumite tipuri de litigii (imobiliare, malpraxis medical, contracte bancare și altele), înainte de inițierea unei proceduri judiciare, trebuie să invite pârâții la o organizație de mediere înregistrată și acreditată de Ministerul de Justiție. În aceste cazuri, nerespectarea de către reclamant a obligației de invitație a pârâtului la mediere va determina încetarea acțiunii în instanță; neprezentarea pârâtului la prima sesiune de mediere poate duce la sancțiuni financiare, precum și la alte consecințe negative. Particularitatea unică a modelului de mediere italiană este, probabil, următoarea: pentru a evita consecințele de mai sus, părțile litigioase sunt invitate să participe la o primă întâlnire cu mediatorul. Această întâlnire nu este o simplă sesiune de informare privind medierea, ci mai degrabă o parte din medierea în sine. Pentru a păstra natura voluntară a medierii, orice parte poate să renunțe cu ușurință la prima sesiune de mediere fără consecințe negative asupra procesului care va urma (probabil) în instanță. Medierea va continua numai dacă toate părțile doresc acest lucru (pentru o scurtă explicație video a modelului italian de mediere ”opt-out”, consultați: https://www.mediate.com/articles/urso-italian-model.cfm)

Mai multe medieri și acorduri de mediere decât în orice altă țară a UE

Chiar dacă este aplicabil litigiilor care reprezintă aproximativ 10% din totalul litigiilor civile italiene, acest model generează peste 200.000 de medieri în fiecare an - mult mai mult decât în orice altă țară a UE. Rata de succes este de 43% atunci când părțile sunt de acord să inițieze procesul de mediere după prima întâlnire prevăzută de lege. Un procent uimitor, având în vedere că avocații ar fi putut soluționa acele dispute prin negociere directă dacă ar fi vrut să evite medierea, dar este evident că nu au putut soluționa cauza amiabil fără ajutorul unui terț neutru. Doar "necesitatea" de a vedea un mediator (chiar și așa, pe scurt) ca o condiție prealabilă pentru înregistrarea cauzei în instanță a condus la o soluție amiabilă.

Sunt mulți bani în joc

În anul 2014, studiul Parlamentului European "Reportarea Directivei UE privind Medierea" ("Rebooting the EU Mediation Directive") a calculat că, în cazul în care medierea ar fi încercată în toate cazurile și 50% dintre acestea ar fi astfel soluționate, companiile și întreprinderile europene ar putea economisi zeci de miliarde de euro anual (http://www.europarl.europa.eu/thinktank/en/document.html?reference=IPOL-JURI_ET(2014)493042). În locul unui model de mediere obligatoriu "pur", studiul ”Rebooting the EU Mediation Directive” a propus modelul de mediere opt-out, deoarece păstrează caracterul voluntar al inițierii (și plății onorariului) unui proces complet de mediere, în timp ce impune pur și simplu participarea la prima întâlnire (plătindu-se doar o taxă modestă, în cazul în care părțile decid să oprească medierea acolo). Justificarea studiului pentru impunerea "participării" este că preferința individuală pentru procesul din instanță trebuie să fie prioritizată în raport de interesul colectiv pentru o mai bună funcționare a sistemului judiciar din țara respectivă. Acest lucru este valabil mai ales în UE, unde taxele de timbru colectate acoperă în medie doar 20% din costul total al sistemului de justiție civilă.

Impulsionarea oamenilor pentru a obține beneficii sociale, inclusiv mai multe medieri

Prof. Richard Thaler, co-autor al bestseller-ului "Nudge - Îmbunătățirea deciziilor privind sănătatea, bogăția și fericirea", a primit în anul 2017 premiul Nobel pentru contribuția sa la Economia Comportamentală, "explorând consecințele raționalității limitate, preferințelor sociale și lipsei de auto-control" și "cum aceste trăsături umane afectează în mod sistematic deciziile individuale, precum și rezultatele pieței" (https://www.nobelprize.org/prizes/economic-sciences/2017/summary). Ideea de a "impulsiona" oamenii să medieze mai mult, în virtutea mai multor mecanisme, inclusiv "modele opt-out" sau "angajamente" (”pledges”) de mediere, nu este deloc nouă în domeniul soluționării alternative a litigiilor. La Banca Mondială, de exemplu, angajații care intenționează să-și cheme în judecată angajatorul au aflat încă din 2008 că, dacă își invită angajatorul la mediere, Banca este obligată să participe. Recent, Biroul Ombudsmanului pentru Fonduri și Programe a Națiunilor Unite a propus o abordare similară în cadrul celor cinci agenții ale ONU pe care le servește. (http://fpombudsman.org/wp-content/uploads/2018/05/Annual-Report-2017.pdf, pp. 12-14). Cu toate acestea, mulți oameni rămân astăzi ferm convinși că singurele opțiuni sunt medierea voluntară sau medierea obligatorie. Modelul de mediere opt-out și cele bazate pe angajamentul de a încerca medierea unei dispute, în cazuri adecvate, oferă o analiză mai aprofundată a posibilităților și par să producă rezultate mai bune.